ÎNAINTE & DUPĂ

Aspect natural, firesc

CÂTEVA DINTRE CAZURILE MEDICILOR NOȘTRI SUNT PREZENTATE AICI


Prima ședință de albire dentară
ÎNAINTE
DUPĂ

Albire dentară

La clinica Teilor Noua Med, albirea dentară profesională se realizează cu ajutorul tehnologiei de ultimă oră, prin intermediul laserului Er:YAG.

Prin această tehnologie inovativă, eliminăm durerea și disconfortul din timpul albirii dentare, precum și apariția sensibilității și a fisurilor dentare.

Efectul albirii dentare poate dura și până la 2 ani, menținerea acesteia fiind influențată de obiceiurile de viață ale pacientului, cum ar fi fumatul sau consumul alimentelor și a băuturilor colorate. Însă, după tratamentul de albire, ii oferim pacientului toate indicațiile pe care acesta să le urmeze acasă, pentru întreținerea rezultatului obținut un timp cât mai îndelungat.

Tratament ortodontic

Cazul lui Hațigan

Tratament ortodontic cu aparat fix metalic la un pacient adult. Tratamentul a durat un an și 7 luni și au fost îndreptați toți dinții în sens vertical, sagital, și transversal.

Tratament ortodontic

Cazul lui Szofia

Tratament ortodontic cu aparat mobil (Habit breaker) la o pacientă de 11 ani. Această variantă de tratament ajută pacientul să oprească un viciu la fel ca punerea degetului mare în gură. Tratamentul a durat 6 luni.

Tratament ortodontic

Cazul lui Csaka.

Tratament ortodontic cu aparat fix metalic pe o singură arcadă (cea inferioară) având ca scop unul estetic. Pacientul căuta o variantă de tratament prin care să se îndrepte dinții de arcada mandibulară. Tratamentul a durat 8 luni.

Tratament ortodontic

Cazul lui Time Pap.

 Acest pacient suferea de ocluzie deschisă frontală (open bite), spațiere între dinți și o ocluzie dentară stricată. Tratamentul a durat un an și 4 luni pe pacientă adultă (18 ani). Tratamentul a fost cu aparat dentar fix metalic și un aparat suplimentar în cerul gurii (palat) pentru lărgirea arcadei.

Tratament ortodontic

Cazul lui Anna Maria.

Pacienta are 10 ani și are hipodezvoltare mandibulară (mandibula este îngustată în sens transversal și ștearsă în sens sagital. Tratamentul cu aparat funcțional ortodontic pe o perioadă de 8 luni, prin care ajută mandibula să se dezvolte și să modifice creșterea arcadei (growth modification)  pentru a compensa și a obține o ocluzie scheletică (între arcade) și o ocluzie dentară (între dinți).


Zâmbește din nou cu încredere!

SIMTE-TE BINE, AVÂND O DANTURĂ PERFECTĂ


Logo Teilor Noua Med white footer 2

 
In decembrie 2021 am deschis in Alba Iulia, pe strada Teilor nr 9, o clinica de servicii medicale cu specializari multiple, care ne dorim sa reprezinte un pas in fata pentru sistemul medical din Alba Iulia.

Teilor Noua Med 2022. Toate drepturile rezervate. Web development by kadd.ro